La ce-i bun un referendum


Am facut in articolul de ieri o trimitere la Ceausescu aratand asemanarea modelului de vot utilizat pentru modificarea statutului PNL cu votul din vremurile pe care le consideram apuse. Scriind am avut insa o revelatie si am constatat cat de mult seamana tactica referendumului utilzata de Ceausescu cu cea a actualului presedinte.

23 octombrie 1986

Romania lui Ceausescu se afla intr-o criza de proportii. Nu la nivel de tara pentru ca la acea vreme Ceausescu hotarase sa plateasca integral datoria externa si industria lucra din plin. Nu exista nici fenomenul unei saracii accentuate in randul populatiei pentru ca in acea vreme tot romanul “se descurca”. Criza se manifesta sub forma inexistentei produselor de consum de orice fel in comertul oficial. Ele se gaseau “pe sub mana” si toata lumea avea la un moment dat acces. Criza se mai manifesta la nivel de comunicare publica in sensul in care nimeni nu se mai straduia nici macar sa mai aduca din condei relatarea evenimentelor. Tot ce era prezentat public era artificial si toata lumea era constienta de acest lucru.

In acest context referendumul organizat de Ceausescu parea fara sens. Subiectul era reducerea de catre Romania a efectivelor militare, a armamentului si a cheltuielilor militare cu 5%. Pe cine interesa? Pe nimeni. Totul era un joc pentru imaginea internationala a lui Ceausescu ce se credea inca la acel moment unul dintre cei ce negociau dezarmarea mondiala.  Teoretic nu avea nimeni din tara niciun motiv de a se impotrivi. Cel mult ar fi aparut cativa indivizi care ar fi votat impotriva doar pentru a arata ca sunt impotriva regimului.

In realitate Ceausescu avea nevoie de acel rezultat de unanimitate pentru a demonstra tuturor ca el este exponentul ideilor poporului. Ca el merita in continuare sa conduca pentru ca poporul il sustine neconditionat. Cheltuielile militare n-aveau nicio relevanta si probabil ca nici n-au fost reduse pentru ca nu-mi amintesc de militari concediati la acel moment. De fapt au fost facute niste invarteli in bugete si o parte din activitatile armatei au fost transferate la Securitate sau la Ministerul de Interne, institutii ce figurau pe alte bugete.

25 noiembrie 2007

Simultan cu alegerile europarlamentare Basescu a organizat un referendum pentru alegerea parlamentarilor prin vot uninominal. Nu se punea problema unei opozitii pentru ca in general opinia publica era oricum favorabila acestui subiect. Din acest punct de vedere era absolut inutil. Insa scrutinul popular era extrem de folositor presedintelui pentru ca asocia o idee considerata buna de catre votanti cu un partid care in aceeasi zi participa intr-o competitie electoral paralela. Referendumul a obtinut 75% voturi favorabile dar nu a fost validat din cauza procentului redus de participare. PDL a obtinut un scor peste asteptari.

22 noiembrie 2009

Basescu uziteaza pentru a doua oara de smecheria cu referendumul simultan cu alegerile. Tema supusa dezbaterii publice a fost reducerea numarului de parlamentari la 300 si trecerea la parlamentul unicameral. Rezultatele au fost zdrobitoare in favoarea chestiunilor puse in discutie. Dar nimeni nu se indoia de acest lucru nici inainte de scrutin. In ochii poporului parlamentarii sunt toti niste hoti pusi pe capatuiala si cu cat sunt mai putini cu atat se cheltuie mai putin. Imaginea nu e departe de realitate pentru majoritatea alesilor dar poporul nu realizeaza ca banii aia economisiti nu se vor intoarce niciodata in buzunarul fiecarui cetatean, ca sa nu mai vorbim de volumul economiei facute nesemnificative in raport cu cheltuielile bugetare. A doua intrebare este neutra in constiinta populatiei pentru ca sunt foarte putini cei care au argumente reale pentru un sistem unicameral sau bicameral. Dar asociata cu prima intrebare toata lumea intelege ca e vorba tot de o economie. Deci referendumul nu a folosit aparent la nimic.

A folosit insa enorm campaniei prezidentiale a lui Basescu pentru ca el nu a mai fost nevoit sa deconteze public esecurile celor 5 ani cat a fost la putere si a deviat toata discutia catre referendum si, mai mult, fiind sustinatorul ideii a reusit sa pozeze in personajul pozitiv in antiteza cu ceilalti ce doreau mentinerea unui parlament mai mare. Si a castigat inclusiv datorita acestui referendum.

Acest referendum foloseste in continuare in guvernare si va folosi si pentru urmatoarele campanii din 2012 si 2014 tot PDL-ului si lui Basescu. Dupa cum a devenit deja o obisnuinta, ori de cate ori e in discutie o problema economica, Boc si PDL reclama ca unica solutie “reformarea statului asa cum a decis poporul prin referendum”. Ca si cum parlamentul redus a devenit brusc un panaceu al crizelor de orice fel din societatea romaneasca. PDL nu are niciun interes ca aceasta poveste sa se termine repede pentru ca ar fi nevoiti ulterior sa inventeze altceva. Eu chiar as putea paria in acest moment ca discutiile vor fi astfel taraganate incat referendumul real de modificare a constitutiei sa fie propus pentru aceeasi zi cu alegerile parlamentare din 2012 cand PDL va fi din nou asociat pozitiv cu cei care doresc binele poporului si va avea o sansa sa obtina acea mult visata majoritate absoluta. Se va incerca astfel devierea discutiei de la rezultatele economice ce vor fi probabil dezastruoase sau cel mult vinovati de acest lucru vor fi PNL si PSD care vor fi facut o opozitie crancena “reformarii statului” si “vointei poporului exprimata prin referendum”.

De ce am facut aceste interpretari prezentate probabil si de catre alti comentatori? Pentru ca am realizat acum cat de putin difera aceste pseudo-referendumuri  intre societatile democratice si cele totalitare. In ambele cazuri populatia participa de buna credinta si isi da cu parerea asupra unor subiecte  asupra carora aproape nimeni nu s-ar fi pronuntat impotriva. In ambele cazuri nu folosesc la nimic altceva decat la imaginea celui ce le-au initiat. In ambele cazuri este vorba doar de o manipulare ordinara.

Domnule Basescu ai fost genial dar nu si original!

PS:   Tema pentru acasa: La ce credeti ca foloseste afirmatia unui presedinte de tara ca ar fi nevoie de un nou imprumut consistent in viitorul apropiat, declaratie facuta intre doua vizite de lucru, una in Afganistan si una la Carrefour Orhideea?

1 Comment

  1. 08/03/2010 at 10:09 AM

    bre, auzi ?
    cica base a fost la carfur !
    tu ce zici ?


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: