Catelusii Basescieni


“Catelus cu parul cret
Fura rata din cotet
Si se jura ca nu fura
Dar l-am prins cu rata-n gura …”

Poezia de mai sus e recitata de catre orice copil roman chiar de la inceputul celor “sapte ani de acasa” parintii fiind extrem de mandrii cand aceasta deosebita realizare  poate fi facuta publica si, din dorinta justificata de a arata cat de desteapta e odrasla, copilul e pus sa repete in fata tuturor pana la enervare aceste versulete simpatice ajungand dupa o scurta perioada sa faca acest lucru din reflex.

Astfel printre primele 20 de cuvinte ale vocabularului de baza dupa “mama”, “tata”, “papa” se afla verbul “fura”  si expresia “se jura ca nu fura” iar acestea vor ramane intiparite in mintea individului pana la maturitate. In afara de faptul ca prin versurile aparent nevinovate se popularizeaza un concurs real de infractiuni ( furt realizat prin efractie, sechestrare si marturie mincinoasa) pentru multi dintre concetatenii nostrii poezia aceasta reprezinta apogeul acumularilor intelectuale fiind singura pe care o vor recita pana sa ajunga sa intre in politica si chiar si dupa aceea. Oare exista un echivalent al acestei poezii in germana sau suedeza? Care e prima poezie pe care copiii nordici o invata in familie?

In aceste conditii trebuie sa privim cu intelegere parinteasca manifestarile si declaratiile PDL-istilor din ultimele doua zile. Asa au fost educati si nu se pot desprinde de ceea ce le dicteaza subconstientul sau mentorul de la Cotroceni: sa fure si apoi sa se jure ca nu este asa.

PS: Stiu ca e veche si poezia si comparatia. N-am intentionat sa plagiez  pe nimeni dar tema se potriveste atat de bine cu realitatea incat nu m-am putut abtine sa nu o reiau …. Pozele sunt de pe net.  Cine vrea drepturi de autor sa ma caute sa-i dau cota din incasari🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: