EU – mania


Elena Udrea 2010

Image via Wikipedia

Am avut astazi o discutie interesanta, fara patima si cu argumente, asa cum ar trebui sa se poarte toate discutiile intre oameni inteligenti chiar daca optiunile politice sunt total opuse. Subiectul conversatiei a fost preferata momentului, Elena Udrea, si modul in care este ea perceputa de media. Spun ca e preferata momentului nu pentru ca ar fi iubita de majoritatea cetatenilor ci pentru ca si cei ce o urasc, si cei ce o lingusesc, si cei ce chiar o apreciaza, toti se raporteaza la actiunile si declaratiei Elenei Udrea in sfera politica a ultimelor luni.

Prin ce se deosebeste Udrea de restul politicienilor? Prin aspectul fizic? Depinde foarte mult de gusturi si de varsta. Sunt multe alte femei din politica ce ar putea starni pasiuni mai repede decat ministrul dezvoltarii. Prin bani? Majoritatea celor de pe acelasi palier cu ea dispun de sume indecente pentru satisfacerea micilor placeri din jocul de-a politica.

Domeniul in care se detaseaza net este capitolul comunicare. Mai pe romaneste, stie extrem de bine sa-si vinda marfa. Iar la categoria asta este cu adevarat “urmasa lui Traian Basescu”, asa cum ii place sa-si spuna. Ambii dispun de o abilitate iesita din comun in ceea ce priveste crearea imaginii de suprafata. Nu am trecut acum in extrema cealalta si nu urmeaza sa marturisesc cumva ca dorm cu poza Elenei Udrea sub perna. Trebuie insa sa recunosc ca atat ea cat si presedintele sunt personaje fata de care nu poti fi neutru. Ori ii sustii, ori ii urasti. Ambele sentimente se practica extrem de intens.

Dar poate tocmai aceste abilitati sunt cele care-i determina sa fie contraproductivi sau chiar distructivi pentru restul societatii. Atunci cand problemele de imagine nu se rezolva exclusiv prin talent esti nevoit sa privesti atent in jur si sa-ti temperezi actiunile, sa tii cont si de parerea altora si sa nu crezi ca esti cel mai destept si iubit dintre pamanteni. Pentru ca nimeni nu e ci doar pare intr-un anumit context si pentru o perioada scurta de timp. In cazul Udrea si Basescu lucrurile nu stau asa. Ei nu tin cont de nimic convinsi fiind ca vor putea explica orice gest si orice actiune si ca, fiind in timpul vietii lor, nu au datoreaza nimic nimanui.

De aceea in cazul lor gasim cele mai mari distante intre imaginile reale si imaginile difuzate si de aceea sunt capabili sa nasca patime atat de puternice in ambele directii. Iubirea sincera e rara insa ura sincera se gaseste la tot pasul.  Sa determini o televiziune sau doua ca, ora de ora, sa nu aiba alt scop decat sa gaseasca motive de a te toca marunt nu sta la indemana oricui. Iar cu cat iti place sa te cocoti mai mult pe piedestal cu atat caderea va fi mai spectaculoasa. Cadere ce se contureaza in acest moment ca fiind inevitabila si cu deranj mare. E doar o problema de timp la cat de intinsa este coarda.

Oricat as fi de rational le pot aprecia ambilor capacitatea de manipulare dar nu le pot aprecia nici actiunile si nici metodele, tocmai pentru ca incerc sa fiu rational. Cati oare dintre cei ce vor vota isi vor pune macar problema unui minim ragaz de judecata de acest fel?

Enhanced by Zemanta

12 Comments

  1. Radu said,

    15/03/2011 at 4:51 PM

    :)) a comunica=a manipula?!
    Liviu, pune mana pe cursurile de Imagologie. :)) vezi ca ai acolo explicate notiunile de imagine, reprezentare, perceptie, mentalitate, identitate, mesaje emise deliberat, mesaje functionale. :))

    • domnulsix said,

      15/03/2011 at 4:56 PM

      atat timp cat ceea ce comunici nu are prea mare legatura cu realitatea actiunilor = a manipula.
      E din acelasi curs! :))

      e tot o forma de comunicare si e perfect realizata!

  2. Radu said,

    15/03/2011 at 5:03 PM

    vezi tu ca cei doi politicieni se confrunta cu vreo criza de imagine? care-i realitatea, Liviu? si despre ce realitatea vorbesc ei, de vezi tu manipulare?🙂

    • domnulsix said,

      15/03/2011 at 6:41 PM

      Dupa parerea mea, posibil eronata, ceea ce fac Udrea, Basescu si PDL in acest moment este comunicare de criza. La PDL se vede mai clar la ceilalti doi trebuie sa cauti mai mult. Cand ma refer la realitate ma refer la ceea ce face Udrea in guvern in contradictie cu ceea ce ne spune ca face, ceea ce face Basescu fata de ceea ce ne spune ca face. Criza nu e de imagine deocamdata dar cand nu vor mai putea controla lucrurile va deveni.
      Ca sa nu mai discut despre cei doi titani ai politicii, ceea ce comunica Dan Andronic de cateva luni de zile ti se pare ca fiind manipulare sau nu?

  3. Radu said,

    15/03/2011 at 7:07 PM

    Lasa PDL-ul! vorbeam despre manipularea EU si TB! ce face EU si comunica altfel? Unde-i contradictia, fapte-comunicare? asta nu am inteles eu la tine!🙂
    Dan Andronic…pai care-i publicul lui si pe cine ar vrea el sa manipuleze? aproape toti care citesc bloguri nu pot fi manipulati chiar asa usor! au mai multe susrse de informare! in niciun caz cititorii lui Andronic n-ar putea fi manipulati si sunt sigur ca nici nu incearca Dan Andronic sa manipuleze. Dar daca tu imi poti aduce argumente si exemple la Andronic…as putea putea sa dau dreptate.🙂

    • domnulsix said,

      15/03/2011 at 7:30 PM

      M-ai starnit dar, din pacate, nu am timp acum sa-ti dau detaliat exemplele de care ai nevoie. Iti promit ca in zilele urmatoare o sa-ti argumentez “stiintific” in ce consta manipularea.🙂

  4. Radu said,

    15/03/2011 at 7:33 PM

    🙂 oki, faca-se voia ta!

  5. Ionut Cocias said,

    15/03/2011 at 10:05 PM

    Din ce inteleg aici voi ati fost la cursuri? :))

  6. domnulsix said,

    16/03/2011 at 10:01 AM

    @ionut am fost niste studenti extrem de silitori!

    @radu In privinta faptului ca PDL se afla in criza si ca procesul de comunicare trebuie adaptat situatiei am gasit niste argumente la http://sferapublica.wordpress.com/2011/03/01/preda-versus-boureanu/ , cu care cred ca esti de acord.🙂

    Cea mai evidenta tendinta de manipulare la EU si TB pleaca tocmai de la acest amanunt ca si ei doi fac parte din PDL fiind chiar cei ce au determinat si determina tot ce se intampla cu acest partid. De ce mai sus te-ai grabit sa-i separi de PDL cand am spus de criza? Nu e si asta o mica manipulare?

    In privinta EU, intuiesc ca asta va fi principala strategie pentru alegerile din Bucuresti. Prin tot ce am vazut in ultima vreme ea incearca sa se disocieze, la nivel de imagine, de PDL si de guvern. Il acuza masiv pe Oprescu de toate relele din Bucuresti (in majoritatea cazurilor are dreptate) omitand insa faptul ca puterea cea mai mare sta in CGMB care este subordonat total PDL si chiar colegului ei de apartament, nenea Cocos. La fel incearca sa se disocieze permanent de guvern facand doar aprecieri vagi despre activitatea lui Boc, incercand sa induca ideea ca ea n-are nicio treaba pe-acolo in conditiile in care, probabil, esti constient si tu ca ea e adevaratul prim-ministru, atat prin influenta pe care o are la nivel personal si politic asupra tuturor celorlalti membri cat si prin faptul ca ea distribuie cei mai importanti bani catre teritoriu.

    Din punctul meu de vedere asta e o forma de manipulare.

    La TB nici nu trebuie sa caut prea mult. Numai tampitii, despre care imi spuneai ieri, ar putea sa creada ca pe Basescu il intereseaza reformarea Parlamentului prin Modificarea Constitutiei. Mai ales ca nu o poate face cu majoritatea pe care o are acum. Ceea ce incearca el este sa introduca in discutie teme false si sa devieze atentia publica de la problemele economice si sociale care sunt reale nu inventate de moguli. Ei, “mogulii”, doar le compromit si le duc in derizoriu prin supramediatizare. La fel ca la Referendumul din ziua alegerilor, care oricum nu avea nicio relevanta si al carui rezultat era evident, si acum incearca sa duca discutia intr-un plan total fals dar care ii este favorabil. Daca intrebi poporul “Vreti sa nu mai platiti impozite?” raspunsul va fi peste 90% favorabil. Dar ca om politic trebuie sa fii constient de ceea ce ar putea provoca o asemena intrebare si sa te abtii de a o lansa oficial pe piata. Acelasi lucru e si cu parlamentul. Nu numarul parlamentarilor e problema ci modul cum este organizat si cum se fac alegerile. Ori Basescu insista doar pe economia in bani care e o tema mai mult decat falsa dar singura pe care o pot pricepe cei cu IQ sub delfini.

    Apreciez chestia cu referendumul din punct de vedere al tacticii electorale ca fiind o miscare geniala si chiar perfect legala dar un politician responsabil nu ar fi facut-o chiar daca in politica este permis orice.

    Asta e o forma evidenta de manipulare.

    Ti-am expus cele doua contexte mari in care EU si TB manipuleaza constant. Nu are rost acum sa insir punctual fiecare declaratie a fiecaruia ce se poate incadra in tiparele de mai sus.
    Cred ca discutia pe tema asta ar trebui sa se poarte altfel. Problema nu e DACA cei doi manipuleaza pentru ca manipuleaza evident. Putem discuta daca manipularea lor e mai fina sau mai grosolana decat a altora, inclusiv din opozitie, daca face parte dintr-un tipar electoral, daca e legitimata sau nu de un scop nobil sau mai putin nobil si chestiuni de genul asta.

    In privinta lui Andronic nu e nimic condamnabil ca manipuleaza deoarece asta e meseria lui. Tot asa a procedat si pe vremea cand il consilia pe Tariceanu. Despre “1% manipulare” recunoaste chiar el in antetul blogului personal.🙂

  7. Radu said,

    16/03/2011 at 11:46 AM

    🙂 Despre Andronic: sloganul blogului e: 100% politic, 1% manipulare. Asta inseamna 101%, ceea ce nu exista. E un slogan amuzant, atat!
    Vad in cele spuse de tine despre TB si EU ca declaratii politice, atacuri politice.Ele sunt prezente si la opozitie. Inteleg manipularea asa: realitate organizationala negativa, mesaj pozitiv=manipulare. Daca Oprescu ar fi transformat Bucurestiul intr-o capitala adevarata si ar fi facut o multime de chestii frumoase iar EU ar fi negat asta si ar fi atacat, vedeam manipularea. Asa, realitatea e negativa, EU transmite mesaje negative despre Oprescu…nu vad neconcordanta.
    Nu poti sti daca reformarea parlamentului e manipulare sau nu, TB mai are 2 ani de mandat, deci are timp sa reformeze, iarasi nu vad manipularea. Pot spune doar atat: ar putea fi manipulare, dar n-am nicio certitudine….deoacamdata.
    Manipulare e ceea ce au incercat antenele cu Voiculescu, cand a primit sentinta de securist.

    • domnulsix said,

      16/03/2011 at 12:02 PM

      Vad ca am ajuns la un punct cat de cat apropiat. Nici eu nu am certitudini…dar mi se pare ca poate fi asa.
      Ca sa fiu mai exact mie mi se pare ca exista acelasi grad de certitudine la manipularea incercata de Voiculescu si la manipularile EU-TB.

      Am aceeasi impresie si despre cum incearca Nastase si Vantu sa scape de justitie prin diverse manipulari. Am aceeasi impresie si despre Ridzi, si despre Free Gigi si despre multi altii. Nu pot avea certitudini dar, ca si in cazul Andronic, sunt 100% convins si mai am 1% indoieli.🙂

      Sau poate eu sunt cel manipulat! Sunt o victima inocenta a avalansei de informatii pe care nu le mai pot discerne. :))

  8. Radu said,

    16/03/2011 at 12:14 PM

    Nastase, Vantu, Ritzi, Gigi…imi place sa cred astia nu ne mai pot manipula. Doar prostii i-ar mai putea crede curati, nepatati! Iar daca scapa…procedurile sunt de vina.
    M-ar putea convinge sa ii ascult daca ar avea curajul sa se puna la dispozitia justitiei, dar le e frica, iar faptul ca le este frica aduce suspiciunea ca au multe bube negre.🙂


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: