Baconschi cu stindardul votului prin corespondenta


Multa lumea acuza opozitia ca este cvasi-inexistenta in disputa politica de cand s-a infiintat USL. Este foarte adevarat. Ce trebuie insa sesizat este faptul ca aproape pe neobservate PDL, din postura de victima sigura a viitoarelor alegeri, este in realitate vioara intai a ostilitatilor reusind sa acapareze intregul spatiu media de comunicare politica si fiind gruparea cu cea mai agresiva si sustinuta activitate de pregatire a anului 2012. Din perspectiva electorala, bineinteles, pentru ca din perspectiva sfarsitului lumii se pare ca liderii opozitiei sunt cei care abordeaza mai temeinic problema. Si spun asta pentru ca trebuie sa recunosc, cu oarecare dezamagire, ca singurul program pe care il propune opozitia in acest moment este “Jos Basescu!” si ne sperie cu perspectiva unei catastrofe la nivel de societate in cazul continuarii regimului actual. Pare logic. Inlaturarea lui Basescu este o conditie esentiala dar, din pacate, nu suficienta. El trebuie inlaturat pentru ca a ajuns la un asemenea nivel de control abuziv al parghiilor statului incat revenirea la dictatura este doar o chestiune de nuanta sau semantica  iar sub protectia lui s-a dezvoltat si consolidat o retea extrem de puternica de tip mafiot, nu folosesc cuvinte mari, ce va dainui oricum multi ani de aici inainte.  Dar nu poate fi inlaturat pue si simplu fara a se pune ceva serios in loc desi in momentul de fata sunt multi cei care considera ca orice altceva poate fi mai bun. Sau pur si simplu acest tip de proiect nu poate fi credibil.

Exista pericolul, daca nu cumva fenomenul se afla deja in desfasurare, de a se repeta ceea ce s-a intamplat in 1989. A picat comunismul. Euforia populara si, deopotriva, furia populara a tinut cativa ani. In timp ce oamenii ce avusesera de suferit in vechiul regim se luptau intre ei pe teme de democratie si alte idealuri imateriale vechii comunisti, “asupritorii”, nu au facut pasul inapoi ci pasul in spate. E o mare diferenta. Pasul inapoi ar fi insemnat retragerea definitiva, pasul in spate a insemnat ca doar au disparut de pe fatada. Si-au continuat in schimb dominatia din umbra asupra tarii lasandu-ne sa credem ca era lor a apus. Ei detineau insa toate informatiile esentiale si au reaparut dupa cativa ani, din neant, in postura de mari oameni de afaceri. Din punct de vedere juridic se poate considera ca am asistat la o improprietarire a securistilor cu largul concurs popular. Cei care conduceau anterior economia printr-un abuz permis de situatia politica au ajuns sa conduca aceeasi economie, de aceasta data legal, in calitate de proprietari ai activelor fostelor intreprinderi socialiste. Acelasi lucru se va petrece si acum. Il va mai intreba cineva pe Videanu cum de detine toata marmura din Romania? Nu. El se va retrage o perioada din politica pozand in infrant iar peste cativa ani va fi unul dintre marii industriasi ai tarii. Nu ca acum n-ar fi dar se pretinde modest in declaratii, mai ales in cele de avere. Vezi cazul lui Ion Dinca, fostul lider comunist care la procesul din 90 a fost declarat vinovat si foarte demn si-a cerut scuze poporului refuzand sa depuna recurs. Asta de fatada pentru ca recursul a fost depus de avocati si nu cred sa fi stat la racoare mai mult de 2-3 ani. El a disparut din politica dar cei doi gineri ai sai, Popoviciu si Badea, detin in acest moment majoritatea spatiilor comerciale din Bucuresti si nenumarate intreprinderi foste de stat. Acum afacerile lor sunt pe bune dar cum au ajuns in pozitia de proprietari? Au fost niste oameni norocosi sau e ceva mai mult de atat?

Am deviat puternic de la subiect!

Ce e cu votul prin corespondenta? Este un amanunt ce pare nesemnificativ publicului dar care este extrem de important, chiar vital, pentru PDL care isi pregateste si prin acest procedeu abordarea viitoarelor alegeri. Ca sa nu vorbesc dupa ureche nu am comentat subiectul pana cand nu a aparut proiectul de lege cu privire la aceste propuneri de moidifcare a legii electorale. E interesant faptul ca de promovarea acestui subiect se ocupa ministerul de externe si personal domnul Baconschi. Toate celelalte probleme de politica externa au fost rezolvate, relatiile noastre cu statele din Europa si cu Rusia sunt excelente, cetatenii romani se simt extrem de protejati de serviciile noastre diplomatice si consulare, avem vize pentru SUA si mai lipsea acest mic mot pe varful tortului de frisca, votul prin corespondenta. Nu contest dreptul la exprimarea votului pentru fiecare cetatean al acestei tari indiferent unde se afla in ziua votarii dar nu pot sa nu fiu extrem de circumspect asupra bunelor intentii ce il determina pe Baconschi sa insiste asupra acestui demers.

Propaganda si promovarea acestui subiect se face ca de obicei pe banii nostri, de aceasta data din bugetul MAE. A fost lansat site-ul  http://votprincorespondenta.mae.ro/  unde, conform modelului initiat de premierul Boc, cel mai important lucru este poza ministrului. Citind proiectul de lege am constata ca procedura este destul de complicata si presupune cereri, liste, formulare, atestate, etc., si ar putea duce la ideea ca mai mult ii va incurca pe cei care vor sa voteze decat sa-i ajute si nici vorba de posibilitati de fraudare. De fapt legea chiar ii va incurca pe cei care vor dori sa voteze dar ii va sprijini in activitate pe cei care vor numara voturile. Asa sunt toate legile promovate in Romania si aici nu e doar meritul basistilor chiar daca ei au ridicat procedeul la rang de arta ci si al celorlati care s-au perindat pe la putere. Cu cat o lege e mai complicata cu atat poate fi interpretata mai usor in favoarea celui care vrea sa abuzeze de ea. Printre punctele care ma pun pe ganduri este amanuntul de procedura prin care votul este intr-un plic alb, nemarcat ce soseste la misiunea diplomatica intr-un  interval de cateva zile iar un cetatean de la ambasada, functionar numit acolo de catre domnul Baconschi, pentru ca asa e legea nu pentru ca ar fi un abuz in aceasta privinta, va fi extrem de impartial si il va introduce intr-o urna de unde va fi extras apoi si numarat de catre comisie. Si marmota?

De unde preocuparea asta acerba pentru legi electorale din partea unui ministru ce acum cateva luni era un biet poet pierdut in contemplarea trupului zeitei blonde de la turism? De fapt Baconschi si PDL incearca sa rezolve o problema tehnica importanta pentru ei. La alegerea lui Basescu au fost introduse in urna de la Paris aproximativ 3000 de voturi. Asta inseamna  la un calcul aritmetic simplu un vot la fiecare 16,8 secunde, performanta neegalata nici de japonezi oricat s-ar stradui ei sa organizeze o astfel de activitate. Aceste mici “corecturi” aplicate votului popular pe la ambasadele din strainatate au fost suficiente in 2009 ca sa schimbe rezultatul final deoarece scorul era strans. In 2012 diferentele vor fi mari si corectiile trebuie sa fie pe masura. Eliminand limitarea fizica de timp prin care doar 3000 de oameni pot “vota” in aceeasi zi votul prin corespondenta va deveni o unealta mult mai eficienta. Nu va fi nicio problema ca in acea zi la ambasada sa soseasca 30000 de scrisori care sa contina acele plicuri albe in interiorul carora se vor gasi buletinele de vot cu colantul aplicat in dreptul celui care trebuie ales. Se propune colant tocmai pentru a nu se mai pune problema stampilelor cu diverse numere sau alte elemente ce ar putea fi ulterior verificate. Va mai verfica cineva in randul comunitatii de rromi de la marginea Romei daca toata lumea a trimis scrisoarea cu votul la consulat? Daca prin acest procedeu vor vota cateva sute de mii de romani din cele 2,5 milioane cati bantuie prin Europa cel ce va numara aceste voturi va avea la dispozitie aproape 10 procente de voturi pe care le va distribui asa cumvrea.

E o lege mica dar capabila de a genera fraude extrem de mari. PDL se ocupa de aceste amanunte iar opozitia e pe campii.

Votul prin corespondenta e o treaba utila dar pentru o societate la nivelul de dezvoltare la care se afla cea romaneasca este un instrument extrem de periculos.  Acesta va fi unul din pilonii propagandei pe care PDL urmeaza sa o sustina in urmatorul an. Vor plange de dragul bietilor romani ce stau prin Italia si nu pot vota. Vor clama dreptul constitutional al accesului la democratie. Vor fi mai fatarnici decat ne putem imagina ca ar putea sa fie. Dar nu trebuie subestimati pentru ca asta e singura lor sansa de putea sa fure si in urmatorii 5 ani iar pentru asta vor arunca in joc resurse inimaginabile.

Resurse colectate din banii fiecaruia dintre noi cu acceptul nostru tacit prin neprezentare la vot sau prin exercitarea unui vot fara o minima chibzuinta.

poza de pe baricada.ro

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: