Basescu, in sfarsit, decent

Dupa zece zile in care toata presa s-a indestulat cu nesat din starvul nefericitului Huidu si drama altor trei compatrioti avem, in sfarsit, un eveniment ce ar putea crea confuzia ca ne consumam, mai mult sau mai putin dureros, existenta intr-o tara civilizata.

Astazi, la implinirea varstei de 90 de ani, Regele Mihai I a vorbit natiunii de la tribuna Parlamentului. Nu tin neaparat sa elogiez regalitatea, asa cum mult prea multi farisei s-au repezit astazi sa o faca, si ma abtin sa dau transant un verdict in dilema monarhie-republica, pentru ca istoria a dat suficiente contraexemple ambelor tabere. Nu se poate insa trece cu vederea peste faptul ca momentul in sine, discursul de numai 8 minute, a fost extrem de intens. Pentru cei care bagatelizeaza ierarhiile sociale interbelice, considerate arhaice de o societate super-informatizata, am o veste proasta. Sangele albastru, se pare ca exista. Si nu e ceva neaparat fizic, un amestec trivial de azorubina cu colorant E416 si potentiator de culoare. E ceva ce, imi pare rau Nea Gigi, nu prea se poate cumpara.

Regele nu mai impresioneaza prin fizic, prin miscare scenica si nici nu pare a mai avea carisma. Insa prezenta lui impresioneaza prin ceva mult mai presus de perceptiile mentionate, ceva ancestral, capabil sa produca vibratii  chiar si neuronului odihnit de parlamentar uninominal. Pentru ca toti cei prezenti in sala, chiar si cei cu sange portocaliu, s-au lasat pentru o jumatate de ora dusi de val si au aplaudat sincer momentul. Genul asta de forta nu vine, asa cum ar crede smardoii din port, din cantitatea de smecherie pe metru patrat, ci din consensualitatea recunoasterii valorilor reale indiferent de scara proprie de referinta.

Dovada acestei capacitati de dominare e demonstrata chiar de reactia interlocutorilor personajului despre care vorbim in istoria ultimilor ani.  Chiar daca a incecat sa-i minimizeze importanta, Iliescu s-a temut intr-atat de mult de Regele Mihai incat a fost capabil sa incalce flagrant legea si sa nu recunoasca un pasaport romanesc valabil, expulzand in afara granitelor un cetatean roman. Chiar si in perioada comunista cetatenia dobandita prin nastere nu putea fi retrasa de statul roman iar Regele Mihai nu renuntase niciodata la ea. Acum, taica Ilici, se da democrat si se face frate si cu dracu’ ca sa treaca puntea sau, mai bine zis, se face frate cu cine poate numai sa scape de dracu’.

Tot de frica, inca din primavara, de cand Casa Regala a inceput sa dea curs unor manifestari ce pregateau aniversarea de astazi, hoarde intregi de neispraviti au inceput sa improaste cu mizerii facand recenzii de bodega cu privire la momente extrem de delicate din istoria nationala. Chiar cel dintai marinar al tarii a dat tonul la cantec, trezindu-se asa, tam nisam, sa emita opinii critice fata de evenimente despre care se pare ca a aflat exclusiv din cea ce a citit, in pauza unui meci, de pe cornetul in care i-a aruncat o cotoroanta doua butoiase, din alea cu fundul dublu, de seminte rancede de floare.  A mizat pe antiteza Antonescu – Mihai I si pe confuzia din capetele romanilor cu privire la acele vremuri. Ceea ce nu a inteles dumnealui este ca si Antonescu, maresalul, daca ar fi fost astazi in Parlament, ar fi fost la fel debine primit.  Pentru ca ambii au reprezentat in anumite momente din viata lor simboluri ale unor trairi nationale. Pentru ca gesturile lor de atunci, chiar condamnate ulterior, au fost pornite din niste convingeri si sentimente nobile, nu din dorinta de a satisface hachitele unei blonde.  Probabil ca presedintele se identifica mult mai usor cu tatal lui Mihai, Carol al II-lea si poate de aceea s-a grabit sa se incumetreasca cu bastardul lui, asa cum s-a incumetrit si cu Regele Cioaba, si cu Bercea Mondialul si cu multe alte familii nobile de pe la noi. A uitat insa amanuntul ca pana si Carol al II-lea respecta un cod al onoarei si a abdicat in clipa in care a tinut mortis sa deraieze de la traditia si valorile momentului.

Tot frica a fost cea care a determinat intreg guvernul si pe presedinta Camerei Deputatilor sa fuga precum potarnichile in cele mai departate colturi ale lumii, prin Georgia, pe la Carei sau pe unde si-au gasit bilete. S-au comportat precum vampirii care fug sa nu fie “arsi” de cate o raza de lumina.

Si foarte bine au facut. Ar fi banalizat cu prezenta lor tabloul zilei de azi. Ar fi reprezentat elementul chichios ce ar fi devalorizat toata manifestarea. Ce sa caute Roberta Anastase la un discurs despre percepte morale? Ce sa caute Emil Boc la un discurs despre verticalitate si barbatie? Ce sa caute hahaitul lui Basescu la un  discurs despre valori autentice si democratie?

Va intrebati probabil, care din mitocaniile lui Basescu m-au determinat sa dau titlul articolului? Ei bine, in conditiile unui eveniment de o asemenea incarcatura emotionala, simbolica, istorica, Traian Basescu a facut un gest fara precedent in toata perioada sa de locatar al Cotrocenilor. A facut cel mai frumos si cel mai decent gest pe care ar fi putut sa-l faca.

A lipsit!

foto mediafax.ro

Advertisements

Manevra Ghencea pe banii fraierilor

Postul asta ar putea fi din categoria “v-am spus eu!?”. In calitatea mea de “caine” declarat, m-am abtinut sa comentez pe la inceputul verii despre “cearta” lui Becali cu MApN-ul condus de fratele lui de cruce, Oprea. Nu stiu de ce, imi mirosea a facatura, si chiar am spus asta catorva prieteni, ca tot scandalul nu este facut decat pentru a gasi o modalitatea de a-i da stadionul Steaua voievodului din Pipera.

Inca nu s-a ajuns acolo dar mai e foarte putin. Gigi s-a dat chitros pe o chirie ridicola comparativ cu ce primea in schimb si a parasit cu tam-tam si televiziuni (care au muscat din plin momeala) terenul care face parte din istoria Stelei, istorie mult mai importanta decat mi-ar placea mie sa recunosc. 🙂 In cateva zile, gazonul lasat intentionat fara apa s-a uscat, evident, si ni s-au oferit imagini triste cu un stadion in paragina numai bun pentru fotbal pe plaja. Ca si cum MApN-ul nu avea capacitatea, din toata saracia despre care ne tot povesteste Boc, sa trimita un caprar sa dea drumul la robinetul de irigatii de doua ori pe zi. Uita ca n-a putut! Dar ca prin minune, dupa numai doua luni, tot din saracia de care vorbeam, s-au gasit resurse sa se planteze un gazon nou, care in mod cert a fost mult mai scump decat apa ce ar fi putut fi folosita, si s-au gasit bani si pentru schimbatul scaunelor si vopsitul gardului, pe ici pe colo, prin partile esentiale.

Iar acum, de dragul miilor de suporteri, de dragul istoriei despre care vorbeam si de dragul cui mai vreti, MApN-ul se roaga spasit de ciobanul cu Maybach sa accepte intoarcerea in Ghencea cu o chirie modica, de criza, facandu-s euitat faptul ca stadionul folosit exclusiv de Becali a fost renovat pe banii prostimii.

Dupa ce va mai face cateva nazuri de virgina neprihanita, Becali, ne va acorda totusi aceasta mare favoare si se va intoarce cu echipa in locul incarcat de evenimente memorabile (cum ar fi povestea cu primul spectator batut in direct la televizor de catre un conducator de club, de catre cel mai bun conducator, Meeeemeee, recent dat afara pentru incompetenta, nu ca data trecuta pentru delapidare!)

Se spune ca cine se frige cu ciorba sufla si-n iaurt. Eu zic ca cine se frige cu ciorba se frige si a doua oara, fie ca i-a placut, fie ca va spera ca intre timp s-a racit. Manevra asta pe banii statului, care de fapt sunt banii fiecaruia dintre noi, se practica pe plaiurile noastre putand fi numita chiar sport national, fara ca cineva sa reactioneze serios cu exceptia catorva incercari timide prin presa.

Exemplele sunt numeroase si de notorietate. Chiar Gigi si-a inceput cariera de milionar facand schimburi de terenuri cu aceeasi credula Armata Romana, afaceri de genul s-a intalnit hotul cu prostul. Aceleasi manarii stau la baza “scandalului” cu parcul Bordei si vesnica victima ce trebuie neaparat despagubita de catre cetatenii Bucurestiului, Constanda. La fel a ajuns milionar si actualul playboy international, Truica, cel care a smenuit terenul pe care se lafaie la Snagov facand schimb cu teren agricol de o mie de ori mai ieftin localizat prin Dealurile Moldovei ( care la vremea respectiva nici macar nu erau celebre, abia dupa 2002 incepand Vantu sa le populeze cu cadavre de smecheri d’alde Ghita ) pe vremea cand era seful de cabinet al lui Nastase. Exemplele sunt nenumarate iar modus operandi a devenit cunoscut si prescolarilor, doar cei de la DNA se pare ca nu au abilitatea de a observa furaciunile transmise zilnic la televizor.

Eu continui sa cred ca deznodamantul povestii asteia va fi acela ca pana la urma Becali se va “indupleca” si va accepta oferta ce o va primi de la Armata sa ia gratis stadionul si ce mai are primprejur numai sa promita ca va readuce Steaua in Ghencea si ne va lasa si pe noi, prostii, sa-l admiram din cand in cand cum ne face cu mana de la etajul al doilea.

Cand il veti mai vedea prima data pe Gigi, tinandu-se mandru de bracinari, la oficiala Stadionului Steaua sa tineti minte ca ati contribuit fiecare dintre cu cativa banuti pentru bucuria de a-l vedea cocotat acolo.

Sa tineti minte ca fiecare ati dat macar cate un leu, nu pentru Ateneu, ci pentru derbedeu!

Enhanced by Zemanta

Furtul, temelia brandurilor romanesti

Ce stie romanul sa faca cel mai bine? Sa sarbatoreasca. Motive? Aparent n-ar trebui sa aiba, dar serbarea campeneasca tine de esenta spirituala a acestui popor. Nu conteaza vremea, nu conteaza perioada anului, nu conteaza situatia economica. Traditia spune ca sfarsitul de saptamana sa fie cinstit cum se cuvine, cu aglomeratie, muzica proasta data tare, fum inecacios cu miros de grasime arsa si alcool, atat cat e nevoie ca sa se poata trece cu ajutorul mahmurelii peste socul zilei de luni, o scarboasa zi in care europenii obisnuiesc sa munceasca.

Si pentru ca primarii stiu cel mai bine ce are nevoie poporeanul vlaguit de amploarea reformelor de tot felul, prin rotatie, fiecare localitate incearca, cu regularitate de maxim 2-3 luni, sa o puna de-o chermeza de sa i se duca vestea, sa mai aiba si Protv-ul ce stiri pozitive sa intercaleze intre capatanile zdrobite de topoare si octogenarele violate. Luna in care tocmai am intrat se anunta destul de anosta in privinta celebrarilor. Oktoberfestul a trecut, ca s-a terminat septembrie, iar Marea Revolutie din Octombrie se sarbatoreste abia pe 7 noiembrie.  Iata insa ca se gasesc resurse pentru un debut furtunos al mijlocului de toamna. Zanganitul de gratare si pocnitul de dopuri saltate de pe gatul butelcii ne bucura astazi simturile tocmai de la Plescoi, acest leagan al civilizatiei si izvor nesecat de resursa umana cu aptitudini manageriale de exceptie. Se sarbatoreste in stil mare, ce altceva, Festivalul Carnatilor de Plescoi.

Buni carnati! Merg perfect stropiti bine cu un tulburel de culoare inchisa, usor dulceag, numai cat sa linisteasca papila hartuita de ardeiul iute pus din greu in tocatura. Dar nu gustul deosebit al produsului mi-a atras atentia si nici lungimea de 100 de metri a carnatului pus pe jar de organizatori, lungime ridicola fata de recordurile la carnati fripti cu care ne-a obisnuit Oprescu, zis mai nou si Ciocoiul in mediile academice televizate. 🙂

Mi-a clipit spranceana cand am auzit de legenda care sta la baza acestei retete exceptionale, legenda povestita cu legitima mandrie patriotica de catre presedinta ANTREC-ului local, convinsa ca faptele stramosilor sunt de natura sa atraga turistul mult visat mai abitir decat vulcanii noroiosi despre care nu stie nimeni ca sunt langa Plescoi.

“Se spune că odată demult, pe vremea când ciobanii munteni coborau cu turmele de oi către şes, erau prinşi aici la cotul Buzăului de către haiduci. Ca să nu-i prindă potera cu prada vie, îi făceau repede pastramă şi cârnaţi”

Dragi copii, ce am invatat noi din aceasta frumoasa poveste? Ca pe aceste plaiuri de basm hotii traiesc, bine mersi, din cele mai vechi timpuri, ca intotdeauna s-au gasit niste fraieri care sa muncesca, eventual sa cresca oi, ce pot fi ulterior jecmaniti fara teama de catre noi, haiducii, personajele pozitive, pentru ca politia e compusa, cam tot de pe atunci de pe vremea cand i se zicea potera, numai din tampiti care daca nu gasesc oaia furata intreaga nu te pot incrimina. Carnatii gasiti asupra infractorilor nu pot constitui dovada pentru condamnare ci poate doar o dovada, meritorie am putea spune, ca localnicii se straduiesc sa dea plus valoare produselor de la natura prin procesare asa cum cere si Comisia Europeana.

Aceasta este povestea unuia dintre brandurile noastre de succes, carnatul de Plescoi. De ce sa ne mai miram ca finlandezii, care sunt mai betivi decat noi, nu ne vor in Schengen si de ca sa mai facem scandal ca frunza ce ne este acum brand de tara s-a nascut tot printr-o activitate cu conotatii penale?

Nu suntem noi de vina. Furtul ne domina prin procese genetice carora nu le putem opune rezistenta. Propovaduirea furtisagului este omagiul nostru, ofranda noastra intru cinstirea stramosilor.

poza de pe metropotam.ro