Parpalacul meu bej


1987

Toamna. Eram in anul II si aveam o prietena ce studia Chimia Industriala. O parte din cursurile la chimie se tineau intr-o cladire veche de pe Calea Victoriei. Astazi acolo sunt cateva sali de curs ale SNSPA. Incercam sa ma dau un tip interesant. De fapt, chiar eram! :)) N-aveam bani de toale si, oricum, nu erau pe vremea aia toale decat aduse de vaporeni sau de sarbi la Timisoara. Am gasit prin dulapul lui taica-miu un parpalac bej. Destul de rablagit si un pic cam larg pentru mine. ll purtase el pe vremea cand ma nasteam eu. Doar pe la evenimente. Am vazut astfel o oportunitate de a ma imbraca si eu “cool”. (Termenul de cool nu se inventase inca!). Ca sa-i fac o surpriza fetei m-am imbracat corespunzator, am pregatit o mina misterioasa si m-am prezentat, neanuntat, sa o astept la iesirea de la cursuri. In mintea mea eram cel putin Alain Delon ( Liviu Varciu pe atunci se juca cu rama in tarana si nu se anunta un asa mare sex-simbol al mileniului urmator🙂 ). Am ajuns mai devreme caci nu erau nici telefoane mobile si nici SMS. Daca ratai ora ratai toata ziua. Ca sa nu stau ca prostul in vant, in fata cladirii, am inceput sa ma plimb in sus si in jos, de la farmacie pana la carciuma Podu Mogosoaiei.

La un moment dat in dreptul Ministerului, nu mai stiu care ca acum e o groapa si un scandal cu o manarie facuta de Posta Romana sub obladuirea lu’ Base, opreste o masina si coboara un tanar cu cativa ani mai in varsta decat mine, cu un parpalac gri deschis, aproximativ aceeasi croiala cu al meu. Se saluta cu cel din Dacie si incepe sa se plimbe la fel ca mine in sus si in jos., dar pe alt segment de trotuar. Atunci am observat ca mai in jos, pe la Casa Vernescu, mai era un individ, tot cu parpalac ce facea acelasi lucru, se plimba. Si mai erau si altii.

La un moment dat m-am trezit fata in fata cu primul dintre ei la intersectia cu Lemnea.
-Ai un foc?
M-am uitat la el si am vazut ca pe mine ma intrebase.
-Da, imediat. Si am scos un chibrit jumulit. I-am aprins lui si mi-am aprins si eu o tigara.
-De Sfantu’!? si mi-a zambit complice. Vazuse tigarile mele, Carpati de Sfantu Gheorghe, cele mai bune la gust, cu cel mai mic continut de sfecla si care nu se gaseau in Bucuresti. Tocmai venisem de acasa. Am zambit si eu dar n-am apucat sa raspund nimic…
-Hai ca vine! Multam… si pleaca imediat de langa mine, aruncand grabit tigara din care trasese doar doua fumuri, catre josul Caii Victoriei.

Initial n-am priceput nimic dar m-am dumirit repede. Fusese o pauza de 10 minute in trafic iar acum venea dinspre Piata Victoriei o coloana de masini negre. Dacii si Renault 16, precedate de o masina a Militiei cu girofar albastru. Era coloana cu care se deplasa Ceausescu. Inainte de trecerea coloanei se oprea circulatia pe toate strazile laterale cu o intersectie mai incolo. Atunci am inteles ca toti cei care se plimbau pe trotuare, aparent fara treaba, faceau parte din dispozitivul de asigurare a  traseului. Si nu erau doar cei doi. Erau plantati din 100 in 100 de metri si toti erau imbracati aproxaimativ la fel, cu parpalace de diverse culori, gri, bej, bleu. Exact ca mine. N-aveau statii pe vremea aia. M-am amuzat cand mi-am dat seama ca ma confundase cu unul de-ai lor dar m-am si speriat un pic. Nu prea iti venea pe vremea aia sa ai de a face cu baietii respectivi.

Intre timp mi-a venit si amica si am plecat catre Piata Sfintii Voievozi. Nici nu mai tin minte daca am dat-o gata sau nu cu look-ul meu. Am vazut in spate cum imediat dupa ce s-a reluat circulatia, cateva masini opreau si strangeau indivizii cu parpalace. Nu ii incarcau la rand. Din doi in doi ca sa nu se prinda prostimea ca e schema.🙂

***

februarie 1990

Mare manifestatie in Piata Victoriei. Devenise deja rutina. Se strangeau cateva zeci de mii imediat. Iliescu dadea aceeasi importanta miscarii precum Basescu in ultimele zile.  Dar situatia devenise agasanta. Deja in fiecare duminica era scandal. Palatul Victoria nu avea gard in jurul spatiului verde. Ca sa nu intre multimea era un cordon de “scutieri” care protejau zona. Taraboi toata ziua. La un moment dat o delegatie de 10 oameni din piata, al;esi nu stiu dupa ce criteriu, a intrat sa discute. Nu stiu ce si cu cine. Cert e ca nu s-a rezolvat aparent nimic. Nu filma nimeni ca era “ceata” la TVR de fiecare data cand era rost de manifestatie. Spre deosebire de alte dati lumea nu s-a imprastiat nici dupa pranz. Ba chiar se strangau tot mai multi ca era vreme buna. Tot o iarna de-asta, fara zapada. Catre ora 4 s-a intamplat ceva ciudat. Nu stiu cum, ca eram mai in spate, multimea a navalit peste spatiul verde si a ajuns pe scarile Guvernului iar scutierii parca nici nu existau. In mai putin de 30 de minute cladirea era atacata de catre demonstranti cu pietre in geamuri si cu molotoave. Toata ziua nu fusese niciun gest violent. Doar injuraturi si scandari. Nu am apucat sa vad continuarea in direct deoarece, cineva mai in varsta care acum nu mai e printre noi, adihneasca-se in pace, a insista sa plecam de acolo. Mi-a zis ca nu mai e nimic de vazut si ca suntem obositi pentru ca statusem in picioare toata ziua. M-a convins si am plecta pe Calea Victoriei. Pe drum ne-am intalnit cu niste coloane ciudate de muncitori, imbracati in salopete albastre, noi, cu bastoane de lemn in mana, care veneau in piata la manifestatie. A urmat un mare macel iar a doua zi au venit minerii care au pus lucrurile “in ordine”.

Ajuns in camin, pe seara, am vazut filmarea facuta de un amic pe VHS. Pe la 15:30, primul rand de manifestanti, cel de langa scutieri a fost ocupat discret de niste baieti imbracati aproximativ la fel, cu geci imblanite, pantaloni negir si caciuli gri. Pe masura ce se apropia ora 16.00 deveneau din ce in ce  mai agitati iar scutierii din ce in ce mai “nesiguri” si mai rari. La ora 16.00, fix, tot lantul cedeaza si primul rand navaleste cu zgomote si strigate pe spatiul verde intr-un cerc concentric. Inertial sunt urmati de cei din randurile doi si trei care nu intelegeau ce se intampla. Scutierii au disparut subit si a inceput atacul asupra cladirii.

TVR, Iliescu si restul FSN-ului  au argumentat ca era un mare pericol ca democratia sa ‘cada”, ca taranistii si liberalii au organizat atacul asupra cladirii, ca vor sa vanda tara si ca fara “providentiala” sosire a minerilor revolutia risca sa fie infranta.

***

15 ianuarie 2012

Nu e mare lucru de povestit. Totul e la televizor, in direct si in reluare.

Va dau doar cateva indicii. Indivizii care s-au batut cu jandarmii erau la un moment dat pe platforma din fata teatrului erau toti imbracati cu blugi usor prespalati, geci cu aceeasi croiala, lejere la miscari si caciuli asemanatoare. Doar ei s-au batut cu jandarmii. Dar actiunea lor a justificat aducerea altor jandarmi, lacrimogene si probabil maine nu se va vorbi despre motivele pentru care oamenii au iesit in strada ci doar despre violenta. Si mie teama ca va urma o mare violenta in aceasta noapte. Si vor exista justificari pentru magariile de maine si poimaine. Vor urma niste vremuri complicate.

Din cele trei episoade se vede clar ca metodele securitatii s-au perpetuat. Au rezistat timpului si oranduirilor. De fapt, de ce sa schimbi ceva ce functioneaza? Au schimbat doar hainele ca, de, huliganul de serviciu trebuie sa fie imbracat conform modei locale.

Mai dati-o ba-n parpalacul meu!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: