In realitate nu esti mai bun ci la fel de prost, Ungureanule!

Asa cum ne-am obisnuit ca in ultimii ani sa nu existe Craciun fara concertele lui Stefan Banica Jr. in care, respectand spiritul sarbatorilor de iarna, o reclama periodic pe Veta in chestiunea cu chiuveta, tot asa, nu exista calamitate naturala, ca-i ger, ca-i inundatie, ca-i viscol sau arsita, fara ca cele mai celebre doua moldovence cu care s-a culcat artistul de-a lungul prodigioasei sale cariere sa nu profite si sa ne dea la televizor sfaturi despre soliaritate, bunatate si varsat de lacrimi. Ar mai fi si Tatulici in aceeasi situatie cu diferenta notabila ca despre el nu exista informatii certe cum ca ar fi avut vreo treaba cu Banica pana acum, ceea ce nu inseamna ca aceste zvonuri nu pot iesi la iveala oricand. Cred ca sinistratii din toata tara se tem la fel de mult de viituri sau de rafale de vant precum se tem ca vor veni cele doua pupeze sa-i ajute si , dupa ce ca n-au curent, apa si mancare vor mai beneficia si de “surpriza” de a le fi adus pe cap cine stie ce var de prin Australia, care de ani buni a uitat sa-si mai trimita in tara contributia de 2-300 de dolarei.

Dar nu doar cele doua gurese au napadit pe spinarea grea incercata a eschimosilor autohtoni ci si “noul” guvern, proaspat instalat in functie. Diferenta intre Ungureanu si Boc este notabila. In primul rand sergentii care conduc jarndarmii la deszapezire nu mai trebuie sa stea aplecati in fata cand saluta si raporteaza situatia. In al doilea rand nu mai risca niciun ziarist sa fie taiat cu coasa asistand la demonstratiile de virtuozitate ale premierului. Daca Boc a avut o tinerete ceva mai trista si a fost nevoit sa invete tot felul de meserii, luand palme dupa ceafa de la diversi mesteri, lucru ce la ajutat de altfel sa reziste atatia ani in fruntea guvernului, stand demn si vertical indiferent de numarul flegmelor pe care le primea zilnic intre ochi de la Cotroceni, asta, ultimul inventat de Basescu e la polul opus. El a fost obisnuit de mic cu propaganda, de pe cand era sef in UTC, si acum e capabil sa puna in practica, fara sa aiba nevoie de palme dupa ceafa, “maretele directive trasate de conducerea de partid si de stat, personal de catre tovarasul …..”.

Actiunea pornita de noul guvern imi aminteste, poate sunt cinic, de cum prindeam greieri cand eram copil. Aveam doua metode: turnam apa pe tunelul de intrare in galerie sau introduceam pe acelasi tunel un pai cu care gadilam vietatea pana iesea din vizuina. Adica nu tu un utilaj sau o actiune coordonata ci doar cete de lopatari raspanditi anapoda prin Baragan, care bat in geamuri sa vada daca mai traieste alegatorul. Daca nu, nu-i nicio paguba ca CNP-ul l-a dat asta toamna la recensamant si s-o invrednicii careva sa voteze si pentru el. D-abia se face planul la iesirile din sistemul de pensii. Intre timp prefectii se incapataneaza, nu stiu de ce, sa impiedice declararea starii de urgenta, probabil ca in creierele lor netede, de tip Igas, aceasta stare inseamna ca se va trage cu munitie de razboi pe strazi sau cine stie ce alte grozavii se mai pot petrece. In realitate avantajul enorm ar fi ca primarii ar putea sa inchirieze cateva buldozere cu care sa faca partie sa-si scoata din nameti consatenii fara a fi nevoie de doua luni pentru votarea unor alocatii bugetare suplimentare. Prin blegeala lor i-au dat din nou ocazia lui Becali sa le demonstreze ca poti fi eficient si atunci cand nu esti superdotat intelectual dar vrei cu adevarat sa faci ceva util societatii. L-au enervat atat de tare pe Voievodul Luminii incat a fost nevoit sa lase deoparte conspectele din Kant si sa lase balta cateva ore antrenamentele Stelei, ceea ce ne poate costa in cel mai fericit caz un gol mai putin in poarta celor de la Twente, si sa inchirieze pe banii lui niste utilaje pe care le-a trimis in poarta prefectului de Vrancea. Care prefect, bineinteles ca nu stie ce sa fac cu ele si se uita precum curca-n lemne la situatie ca el era programat doar sa dea vina pe meteorologi ca ninge, nu sa si curete.

Base a plecat multumit de ce-a realizat in ultima saptamana la Predeal sa se odihneasca. Poate da si Nutzi o fuga ca e mai libera acum, de cand a scapat de grija turismului pentru popor si se preocupa doar de turismul propriu. Si l-a bagat si pe Ponta in coloana prezidentiala ca de data asta merita, a dat cu mucii in fasole exact cand trebuia si l-a lasat pe galagiosul ala de Crin sa schelalaie singur de-a opozitia. Tanar de nadejde!

In timpul asta domnul prim-ministru, secondat de alti doi propagandisti de frunte, Oprea si Berca, s-au dat jos din elicopter in zona sinistrata, la pulover de firma si bocanci trendy, au pasit prin cararea proaspat netezita de militari pana la Jeep-urile incalzite sosite inca de dimineata de la Bucuresti, nu se stie pe unde pentru ca amarasteanul nu are voie pe drumurile nationale, si au inceput sa viziteze igluurile si sa dea in stanga si dreapta cu sfaturi de tip Basescu. Cica oamenii sa nu astepte ca armata sa curete drumurile in timp ce ei stau, bine-mersi, in casa, la caldura. Vedea-l-as pe el, cu obrajorii lui netezi, stand la caldurica pe care ti-o  ofera 4 metri de zapada cu care e izolata casa, fara curent si fara foc.

Bai, spionas mic si inteligent! Treaba asta cu iesitul poporului la zapada era valabila pe vremea cand tu te pregateai sa debutezi in cariera de viitor comunist de nadejde al patriei. Pe atunci la orice actiune nationala, inclusiv la Daciada si Cantarea Romaniei, participa tot poporul pentru ca, oricum, nu avea niciun program la televizor ca sa piarda vremea prin casa. Din pacate, pentru tine, in ultimii 20 de ani au fost “intinate idealurile socialismului stiintific”, inclusiv de catre cel care te creste la san, Traian Basescu. Cetatenii au iesit si acum, saracii, dar nu fac fata la curatat drumuri nationale pentru limuzinele guvernamentale, ca sunt nemancati si cu 2 milioane mai putin de cand tot reformati voi sanatatea, invatamantul si statul in general. Intre timp societatea e construita pe alte baze. Cetatenii platesc taxe si impozite si se asteapta ca, dupa ce furati voi o mare parte din bani, sa ramana cel putin cat e nevoie ca din cand in cand, cand ninge, drumurile sa fie curatate macar atat cat sa ajunga si ei cu un mort la groapa inainte de sosirea primaverii. Asa ca daca vrei sa faci cuiva scandal, sa arati ca ti-a cresut par la subtioara, ca esti barbat cu fonctie, adreseaza-te matale uneia dintre matusicile tale, Udrea sau Boagiu, si intreba-le numarul de fix al lui Umbrarescu de la Monte Carlo, ca sa nu-i faci aditionale pe roaming, si zi-i lui ce te doare ca el a incasat niste milioane bune pe curatat zapada, nu amaratii astia la care te ratoiesti tu obraznic si care sunt obligati sa hiberneze de-o saptamana pentru ca sunteti voi mameluci!

Na, ca m-am enervat!

Jos ACTA!

Profunzimea crizei

Ne-a spus Tariceanu ca ne tine numai in lapte si  miere dar ceea ce am vazut n-a fost adevarat. Minciuna a fost atat de bine ticluita incat atunci cand guvernul liberal n-a vrut nici de-al dracului sa mareasca lefurile la profesori, primul carmaci al tarii a fost nevoit sa intervina si sa spuna poporului ca salariile trebuie marite ca sa se-nfrunte cu totii din belsugul ce napadise tara si sa voteze apoi asa cum le dicteaza constiinta. Constiinta a dictat sa fie votat cel care plateste mai mult sau minte mai frumos. Acum cand adevarul a iesit la suprafata, desi Vladescu ar mai fi rezistat sa minta inca vreo sase luni, tot primul carmaci a fost cel care a pus piciorul in prag si a taiat tot ce daduse acum doi ani.

Guvernul Boc a fost sicanat un an de zile si n-a putut sa dea drumul cum isi propusese la robinetul cu crestere economica. De sase luni nu-l mai sicaneaza nimeni dar n-a terminat inca de evaluat cat de dezastruoasa este mostenirea vechiului regim. Si uite asa trece timpul ca nebunu’ si ne trecem si noi. Daca mai lasam si tutunu’ nu se mai incaseaza nici bruma de acciza de acum si jalea va fi si mai mare.

Basescu e la putere de 20 de ani. A fost de la inceput mare smecher in FSN, apoi prin Ministerul Transporturilor cu Roman, cu Ciorbea, cu cine-a mai trecut p-acolo, a fost primarul Bucurestiului si apoi presedinte. De tot atatia ani se plange ca nu e lasat sa-si faca treaba si da vina permanent pe cineva. PDL-ul e la putere de sase ani si ne turuie la fel aceeasi placa invatata de la tatucu’ cu dusmanii poporului care nu-i lasa pe ei sa-si faca treaba cum trebuie. Interesant e ca subversivii astia actioneaza selectiv in sensul ca nu-i lasa niciodata pe pedelobasecieni sa faca ceva ce ar fi benefic pentru economie sau pentru cetatean. In schimb reusesc destul de bine atunci cand e vorba de umflatul conturilor proprii. Cica nu e vorba de incompetenta sau nerusinare ci doar de ghinion. Daca asa stau lucrurile si oamenii astia atat de capabil sunt loviti de blestemul nerealizarilor hai sa-i lasam sa se duca acasa si sa cautam unii mai norocosi. Oricum, fiind probabil timorati de cata lume ii saboateaza (moguli, profesori, sindicalisti, opozitie, FMI), nici nu se mai pot concentra asupra trebilor tarii si de cand sunt majoritari nu fac altceva decat sa astepte sa treaca timpul si implicit criza.

Din pacate criza asta insista sa ne terfeleasca oricat de mult s-au straduit pana acum nemtii sa o rezolve. Si aproape ca ar fi rezolvat-o daca n-ar fi existat niste putori mai mari decat noi pe la Marea Egee care au dansat sirtaki pe bani de imprumut si acum asteapta de  la Fritz sa le plateasca consumatia. Si Fritz plateste ca asa a fost invatat de mic, cu munca, dar sa nu mire pe nimeni daca la un moment dat, de la atata munca, o sa vedem iarasi grupuri  de excursionisti germani calare pe blindate facand safari prin Balcani.

Ce mai tura-vura, e groasa! Responsabilul guvern Boc nu mai rezista tensiunii si pe raspunderea lui a hotarat sa taie pensiile, salariile, sa arda holdele si sa otraveasca fantanile dupa datina stramoseasca. Va mari si impozitele in maxim o luna doua dar sa nu ne grabim. Pe rand ca e marfa pentru toata lumea.

Si poate nu am fi constientizat cat de adanc e lovita tarisoara asta daca n-am fi fost pusi in situatia de a suspina alaturi de Elena Udrea la B1 TV, imbracata in doliu si cu fetisoara chinuita de nesomn dupa atatea nopti in care s-a gandit cum sa-si plateasca ea, mititica, ratele la banca si cum sa dezvolte ea turismul pe plaiurile mioritice. Poate ar fi bine sa ne gandim la un  Teledon sau altceva si s-o ajutam pe sarmana fiinta sa iasa din impas. Base, fire caritabila, sigur va dona un salariu ca asa a facut de fiecare data cand a fost cate-o napasta.

Tocmai cand se parea ca ne-am atins limita de suportabilitate si nu mai are ce sa se intample mai rau de-atat agentiile de stiri au lansat inca o lovitura teribila capabila sa ne demoralizeze complet: Mihaela Radulescu nu mai e disponibila emotional.

Ei, chiar asa nu se mai poate. Jos guvernul!

Clipe de sinceritate

Ieri ne-a vizitat tatucu’ Gorbaciov revenit dupa zeci de ani pe plaiurile mioritice. Poporul roman ar trebui sa-i fie recunoscator pentru ca fara el n-ar fi savurat pana azi chifteaua delicioasa facuta din resturi de carne de la MacDonalds si nici puiul umflat cu botox de la KFC. Fara el Iliescu ar mai fi trebuit sa mai suporte inca 10 ani de “intinare a valorilor comunismului si socialismului stiintific” pana sa dea Ceausescu coltzu’ si sa ajunga el presedinte.  Corneliu Vadim Tudor n-ar mai fi trebuit sa treaca de  la celebrele ode patriotice si pupincuristice la pamfletul scarnav de astazi. Ginerii lui Dinca, Badea si Popoviciu, ar fi fost la ora asta niste oarecare generali de securitate si avand astfel un venit asigurat nu s-ar mai fi chinuit ca acum sa trudeasca pentru niste amarate de sute de milioane de euroi. Basescu s-ar fi apropiat de pensie la Anvers fara sa fi gustat din produsele apetisante de Plescoi. Mihaela Radulescu si-ar fi gasit un Otil, ceva mai mic, prin Piatra Neamt natala pentru care s-ar fi batut local cu Andreea Marin siastfel  n-ar fi gustat Banica niciuna dintre ele iar librariile si cititorii ar fi fost scutiti de proza lor fantastica. De Boc n-ar fi auzit nimeni cu exceptia cosasilor de pe langa Cluj. Gigi Becali ar fi avut acum aproape 30 de ani vechime in functia de portar la ICCE Baneasa si n-ar fi avut LPF-ul niciun motiv de suspendare.

Noi ceilalti am fi fost poate mult mai fericiti pentru ca n-am fi aflat inca, decat din povestiri, despre diferenta dintre noi si alte tari din vest.

Ziua de ieri si sosirea lui Gorbaciov a marcat si doua momente de sinceritate publica debordanta:

1. Iliescu il intreaba pe Gorbaciov daca l-ar fi sunat cumva in zilele Revolutiei si daca ar fi cerut cumva ajutoprul Armatei Rosii. Gorbaciov a raspuns ca nici vorba de asa ceva si a garantat ca nu a fost niciun amestec de la KGB. Iar cand Iliescu a sunat la Ambasada Rusa sa spuna cine sunt revolutionarii probabil nici nu si l-a amintit pe obscurul inginer de ape.

Deci nu-l mai acuzati pe Iliescu de tot felul de prostii!

2. Departamentul de Stat al SUA a declansat o ancheta si a descoperit ca Daimler ( Mercedes) a dat spagi colosale in 22 de tari pentru a-si vinde autobuzele, inclusiv in incoruptibila Romanie. Intrebat la Realitatea TV daca stie ceva despre asta, directorul RATB a spus ca sigur nu s-a luat spaga. Ca sa fie convins ca asa stau lucrurile a intrebat chiar si la Daimler: “Mai nemtilor, ne-ati dat noua spaga?” iar nemtii au raspuns “Nu, noi nu v-am dat spaga.”

Deci nu-l mai acuzati pe Videanu de tot felul de prostii!

Decat sa-i tot provoace palpitatii lui Voicu n-ar fi mai simplu ca procurorii sa-l intrebe direct: “Bre, Cataline, ai facut tu cumva trafic de influenta?”. El va raspunde sincer: “Nu ba, am glumit sau dadeam consultanta”. Si astfel afland adevarul sa-l lase pe om in pace sa-si vada de treburile lui.